You are currently browsing the category archive for the ‘Uncategorized’ category.

În urma unei decizii de moment, mi-am confirmat faptul că Londra este un oraş superb, englezii au un farmec aparte şi sobrietatea britanică este fascinantă.

Observaţii din timpul excursiei:

La englezi, ziua ţine până la 4.30 am…atunci expiră abonamentul pe transport.

Un bilet cu o călătorie costă aproape cât un abonament pe o zi, pe toate mijloacele de transport.

Angajaţii din supermarket-uri şi din fast-food-uri sunt 95% indieni. Restul sunt negri.

McDonald’s-urile de la noi sunt lux pe lângă cele de acolo.

Sandwich-urile de la Subway sunt extraordinare. La fel și chocolate cake-ul de la Starbucks.

Există o multitudine de musical-uri. Fiecare dintre ele este cel mai tare, cel mai apreciat, cel mai interesant.

Magazinele de pe Oxford Street afişează și preţul în lire, şi cel în euro. Nu acceptă decât lire.

Interiorul celebrelor cabine telefonice este  căptuşit cu reclame pentru adulţi.

Şi aici e plin de italieni.

Multe magazine/restaurante/baruri au nume franţuzesti.

Oricât de ciudat ai arăta, nu, nu eşti tu cel mai ciudat de pe-acolo.

Nimeni nu are treaba nimănui. Nimeni nu întoarce privirea după o fustă mai extravagantă sau după o coafură fantezistă. Nimeni nu
arată cu degetul şi nu chicoteşte răutăcios.

Please mind the gap between the train and the platform” e un fel de imn de-al lor 🙂

Cât despre ce am văzut, pozele sunt mai elocvente 🙂

Anunțuri

LeneBarbie mă întreabă ce idei preconcepute aveam despre francezi…şi îmi dau seama ca aveam destule.
Am avut tangenţe cu ei încă din copilărie, datorită şcolii şi anturajului. Părerea mea referitoare la ei s-a schimbat de-a lungul timpului. Acum îmi plac la nebunie 🙂

Începuturile:
Pe când eram mică, mi se păreau nişte fiinţe extraordinare. Cei mici aveau tot felul de jucării nemaivăzute şi vorbeau prea repede pentru noi, iar cei mari ne aduceau dulciuri nemaîntâlnite şi dădeau uneori în mintea copiilor. Săream în sus de bucurie când aflam că vin şi îi aşteptam cu sufletul la gură. Urmau câteva zile de joacă nebună şi cântat până la extenuare, după care plecau şi stăteam bosumflată un timp.

Schimbare de viziune:
Prin gimnaziu,  erau la modă schimburile şcolare. Cu ocazia asta am aflat că sunt ai naibii de mofturoşi. Unul nu mânca decât supă la plic, altul cerea să i se cumpere o minge de basket de firmă, altul refuza să se acopere cu pătura din dotarea casei, pe motiv că nu era destul de moale, ş.a.m.d… „nesimţiţi, ce mai?” Din momentul în care am aflat că ei fac 2 X 2 cu calculatorul, am zis clar: „sunt proşti!” Atunci când au rămas muţi de uimire pe motiv că şi la noi iarba e tot verde şi avem chiar şi oi, noi am zis că asta e prea de tot şi sigur glumesc. Nu glumeau. Cum erau dornici să înveţe nişte cuvinte în română, le spuneam tot felul de măgării, pe care ei le repetau cu atâta patos, încât noi ne înecam de râs.

Şi încă o bilă neagră:
În liceu, cu ocazia altor schimburi şcolare, am ajuns la concluzia că nu sunt aşa de emancipaţi ca noi. Noi ne plângeam că trebuia să fim acasă la ora 22.30. Ei la ora 22 trebuiau să fie în pat, aşa că aici nu-i puteai scoate de prin baruri până dimineaţa. Distracţia preferată era, bineînţeles, să se îmbete şi să „lege prietenii strânse” între ei şi cu cine mai era dispus. Din cauza asta, franţuzoaicele au fost catalogate drept „paraşute”.

De ceva timp încoace:
Când am plecat în Franţa aveam, deci, în minte o imagine a francezului tipic, deloc flatantă pentru locuitorii ţării.

Cam asta crede toată lumea despre ei şi cam asta eram şi eu înclinată să cred:

Sunt îngâmfaţi şi duc naţionalismul la extreme: Greşit. Sunt (cam prea) mândri că sunt francezi şi nu ar schimba asta pentru nimic în lume, daaaaar nu te privesc cu dispreţ pentru că esti străin şi nici nu încearcă să îţi dovedească faptul că ei sunt mai tari.

Nu sunt buni la limbi străine, iar engeza lor e o catastrofă: Adevărat. Nu sunt în stare să îl pronunţe pe „h”, nici să-i tai. De fapt nu prea reuşesc să articuleze niciun sunet care nu se regăseşte în limba lor. La majoritatea nu îţi dai seama când o dau pe engleză, pentru că accentul e acelaşi, „h”-urile sunt mute si toate numele proprii sunt francizate până la nerecunoaştere. Singurii francezi care vorbeau o engleză acceptabilă spre bună erau traducătorii şi cei care studiaseră un timp în Marea Britanie.

Nu îi suportă pe englezi şi refuză cu încăpăţânare să înveţe engleza: Greşit. Nu am auzit de la ei decât cuvinte de laudă despre britanici. În magazine, dacă ne auzeau vorbind română între noi, ne  vorbeau pe engleză, iar pe uşa multor cafenele/baruri/restaurante scria „We speak English here” 🙂

Sunt nişte ignoranţi când este vorba de celelalte naţii: Parţial adevărat. Nu ştiu ei mare lucru despre unii şi alţii, dar sunt deschişi şi gata să îşi schimbe ideile preconcepute.

Femeile sunt cochete şi bărbaţii perverşi: Majoritatea femeilor sunt cochete, da. Totuşi, există şi exemplare emo sau hippie 🙂 Asta cu perversiunea mi s-a spus că e adevarată :)))

Întâmplarea a făcut ca în lunile petrecute acolo să nu întâlnesc nicio persoană care să semene macar parţial cu portretul pe care îl aveam eu în cap. Am dat de oameni destepţi, amuzanţi, gata să dea oricând o mână de ajutor sau să ia parte la un chef neanunţat din timp. De la vânzătoarele zâmbăreţe, politicoase şi săritoare, la trecătorii amabili, colegii înţelegători şi entuziaşti şi prietenii cu care încă ţin legătura, nu pot să ii vorbesc decât de bine. Au defectele lor ca naţie, cum le avem şi noi pe ale noastre, dar nu fac din ele trăsături dominante.

Cred că Mac-Mac a avut nişte experienţe asemănătoare, aşa că îl indemn să se apuce de scris de cum are…o fereastră 🙂

A mai trecut un an…

Sunt în picioare şi încă zâmbesc. Deci e 24-0 pentru mine.

Pe scurt, cam ăsta a fost 2008:

  • M-am plimbat prin 11 oraşe din 5 ţări străine (prin unele de mai multe ori) şi am văzut 5 capitale.
  • M-am îndrăgostit de Praga.
  • Numărătoarea inversă m-a prins pe meleaguri străine.
  • Am visat la Moscova.
  • Am fost în faţa scenei când Lenny Kravitz s-a trezit la Budapesta.
  • Am scăpat de cursuri şi am trecut prin ultima sesiune…10 pe linie 😀
  • În urma unui „coup de foudre”, am adoptat unu’ din ăsta.
  • Am păstrat prietenii vechi, am legat unele noi şi am lăsat în urmă altele ce nu-şi mai aveau rostul.
  • Am îngropat securi şi am zâmbit sincer.
  • Am revăzut prieteni dragi din ţări străine.
  • Am dat cu băţu’-n baltă şi am plecat capul…pe jumătate.
  • Am îndurat diverse tipuri de dureri: dureri de burtă din cauza râsului, ceva dureri de cap din cauza zgomotului de fond, dureri în cot (mai ales de durerile altora de cap) şi deja obişnuitele dureri de ochi cauzate de fereastra care dă spre lumea virtuală.
  • Am ars la foc mocnit şi din când în când am explodat.
  • Mi-am dus dependenţa la extreme (sunt ciocomaniacă).
  • Am mâncat Sachertorte (da, e o realizare!!! 🙂 )
  • Am citit cărţi bune, am văzut piese de teatru inedite, am ascultat arii clasice sub cerul liber.
  • Am învăţat să ascult jazz-ul şi acasă, nu doar live.
  • Am descoperit muzici care încă îmi mai încântă urechile şi am văzut filme care au deschis lumi paralele.
  • Am dat o mână de ajutor şi am spus o vorbă bună.
  • Am fost om.

Punct. Şi de la capăt.

„Gee Brain, what do you want to do tonight?”
„The same thing we do every night, Pinky — try to take over the world.”

În timp ce unii îl intreabă pe Google depre păpuşi Barbie sau despre motivele pentru care tomatele nu ajung în rai, alţii au preocupări mai serioase, de tip Pinky and the Brain.
Nu stiu ce îi poate îndemna pe aceştia din urmă să îşi dorească dominaţia mondială, cert este că sunt dispuşi să parcurgă între 7 şi 10 paşi pentru a-şi atinge ţelul.
Prima dată când aţi ajuns aici căutând “cele 7 secrete ale dominaţiei mondiale”, m-am amuzat. Dar văzând că insistaţi şi că după doar câteva zile cele 7 secrete au devenit 10, mi-am zis să vă lămuresc înainte ca cifra să crească mai mult.
Deci iată câteva sugestii care v-ar putea fi de folos în încercarea voastră de a deveni stăpânii lumii (le scriu la singular, presupunând că nu vreţi să dominaţi în grup):

1. Ia-ţi niste bocanci sănătoşi, impermeabili, cu talpa groasă si cu aderenţă bună, pentru că va trebui să calci în picioare tot ce-ţi stă în cale. De preferabil de firmă…mă gândesc că din moment ce ai astfel de ambiţii, ai o părere bună despre tine şi te respecţi. Şi neapărat să fie pe negru, să nu-ţi pară rău că-i murdăreşti.
2. Fă o vizită la dentist, să fii sigur că nu ai probleme atunci când va trebui să muşti din adversari.
3. Cumpără-ţi 20-30 de pachete de şerveţele umede, ca să te poţi spăla pe mâini de treburile murdare pe care vei fi silit să le faci (nu vei avea timp de chestii neimportante, cum ar fi apa şi săpunul).
4. Ia creionul în gură si fă nişte exerciţii de dicţie, să nu te trezeşti că ajungi sus, dar nimeni nu-ţi înţelege exact ordinele.
5. Ia-ţi un fixativ Drei Weter Taft, ca odată ajuns pe culmile gloriei, să-ţi reziste coafura.
6. Achiziţionează-ţi un bici, astfel încât sa ţii lumea cu botul pe labe la picioarele tale, după ce ai cucerit-o.
7. Găseşte si alţi deştepţi care au aceleaşi idei ca tine, dar cărora le lipseşte ambiţia, pentru că ai nevoie de susţinători.
8. Fă-ţi dinainte discursul, ca să fii sigur că nu ajungi să-i mulţumeşti lui Doamne Doamne pentru reuşita ta.
9. Pregăteşte-te de operaţie: vor trebui să-ţi monteze tije metalice ca să-ţi îndrepte coloana.
10. Bagă lecitină până la refuz, să nu uiţi primele 9 secrete.

Sper că acum găsiţi ce căutaţi şi că nu uitaţi să mă mentionaţi şi pe mine când ajungeţi stăpâni absoluţi. Fie ca cel mai bun să câştige! 😉

Cam astea ma leaga pe mine de măcăitoare.

La inceput a fost rasul…mai exact hohote de ras de nestavilit, spre indignarea profesorilor deja satui de indolenta elevilor de liceu, mai apoi spre nedumirirea celor care nu intelegeau mobilul acelor explozii, iar de ceva vreme, spre deliciul sau nervii asistenţei blonde de 1,50 m.

Apoi au urmat amintirile…amintiri strans legate de rasetele galagioase, in surdina sau inabusite din vremurile cand ne era frica sa ne uitam si in propriile foi de test la franceza, cand aplicam teoria pasilor marunti la istorie, cand am invatat sa silabisim cuvantul « scapulara » la biologie, cand ne dadeam bara-n bara pe hintele din parcul de vis-a-vis la ora de mate, cand eram acuzati de trafic de droguri si ni se tineau lectii despre prostitutie, cand merdenelele erau merdenele, nu caricaturi, si erau asezonate cu Cola din belsug si « Jucariile mele » pana la refuz, cand terasa din spatele liceului tinea loc de sala de curs, cand ne prefaceam saptamanal ca nu stim in ce sala avem franceza, desi era aceeasi de 2 ani de zile, cand ne venea usor sa raspundem cu un « dati-mi 3 » sictirit la ora de geogra cand eram chemati la harta, cand intonam un « ne vedeeeem jooooooooi » de fiecare data cand mai treceam neascultati peste o ora de fizica, (respiro) cand unii luau 10 la romana pentru ca turuiau fara sa respire « motivul florii albastre…in poezia Floare Albastra…cu versurile Floare albastra, floare albastra…floare albastra, floare albastra », in timp ce altii luau 3 pentru ca aveau doar cromozomi X, cand aceeasi unii ii raspundeau cu nonsalanta unei anumite doamne prefesoare sa-i scrie lu’ Mos Craciun cand aceasta spunea raspicat ca « vrea caietele !!!! », cand…cate si mai cate…

In ultimul timp, de cand cu emanciparea, intrarea in campul muncii, sporirea responsabilitatilor si a obligatiilor si a altor cateva tampenii de oameni mari, predomina favorurile…mai o traducere de şpe pagini de o parte, mai o cutie – 2, 3 – de cereale (din acelea ce se gasesc doar la Lidl-ul din Franta) de alta, mai o privire critica asupra ortografiei unei lucrari consistente, mai un exemplar al Larousse-ului 2008 (inca din 2007 !!!) si tot asa.

Noi ne-am schimbat, relatiile au evoluat, parametrii sunt tot timpul altii.

A fost colegul de clasa din liceu care stia sa transforme orice situatie intr-o intamplare amuzanta, a fost cel mai bun prieten, care a inteles tot ce era de inteles si a avut tot timpul o parere pertinenta despre acel tot, este prietenul sora-mii si inca prieten de-al meu, chiar daca de cele mai multe ori discutiile noastre telefonice sunt moderate de catre teroristul blond de 1,50 m.

La Multi Ani, Mac-Mac !!!

Profita, luni, 17 noiembrie e ziua in care nu ma adresez persoanei tale cu numele de scena, nu iti prefac MIG-ul in Matiz, nu cer ciocolata si nu spun nimanui ce varsta implinesti 🙂

Zilele trecute m-am distrat uitându-mă la afişele campaniei publicitare pentru Voyages SNCF.

Spre deosebire de SNCF, care se rezumă la călătoriile cu trenul, Voyages SNCF oferă şi călătorii cu avionul.

Campania respectivă e una amuzantă şi merge pe principiul de a franciza (sau a franţuzi, cum mi se şopteşte în cască 🙂 ) numele unor oraşe cunoscute şi a pune numele respective pe panourile albe încadrate cu roşu, care indică intrarea într-o aglomeraţie franceză. Astfel, New York devine Nouillorc, Los Angeles Loss-en-Gelaisse, etc.

Mesajul este unul cât se poate de simplu : pentru a merge la New York, Los Angeles, Singapore, etc iei avionul, iar pentru destinaţiile de genul Nouillorc sau Loss-en-Gelaisse, recurgi la tren 🙂

New York

Los Angeles

Singapour (Singapore)

Cancun


Cea mai buna prietena, in viziunea mea, ar trebui sa:

  • fie o sursa nesecata de ciocolata
  • stea tacuta cat timp ii povestesc ceva cu care nu e de acord, dupa care sa ma aprobe zambind
  • se opreasca atunci cand o rog/amenint sa termine cu lalaitul, maraitul sau mormaitul
  • aprobe tot ce fac, fara sa ma certe sau sa-mi tina prelegeri
  • faca ce vreau eu, cand vreau eu si cum vreau eu
  • multe altele

Ea nu se incadreaza profilului…mai deloc. Accepta o bucata din ciocolata mea atunci cand i-o ofer cu jumatate de gura; ma contrazice vehement de fiecare data cand parerile noastre nu coincid; lalaie, maraie si mormaie nestingherita chiar daca vede ca nu-i de gluma; imi tine morala si imi da sfaturi tinand cont de sentimentele si parerile ei; face aproape numai ce vrea ea, cand vrea ea si cum vrea ea; si, desigur, multe altele…

Si totusi, nimeni nu ii poate lua locul… Ei ii spun tot ce nu pot sa spun nimanui altcuiva, cu ea impart si bucuriile, si tristetile, si nervii…si cateodata si patul :))) Ma distreaza/sustine/linisteste/incanta cu vocea ei…dupa caz.

Unii considera ca ne-ar sta bine impreuna :))), altii ca nu parem prietene si altii ca “suntem de coma”…cert e ca functionam destul de des impreuna.

Eu sunt o introvertita…dar sa stii ca daca iti zambesc cateodata tamp fara niciun motiv, iti dau din ciocolata mea fara sa mi se rupa sufletul, incerc sa te conving sa vii la o chestie care nu ti-ar face placere, iti zic “ceeeeaaaau” chiar daca sunt pe invisible si accept sa discutam mai mult de 1 minut la telefon, inseamna…mult 🙂

Imi cer scuze ca am convins multa lume ca faci 26 de ani, ca nu iti apreciez trilurile, ca “nu sunt pe treaba mea” cateodata cand ar trebui sa fiu, ca vorbesc fara mine cand is nervoasa si ca de data asta nu scriu cu diacritice. Si-ti doresc tot ce-ti doresti si tu…in limita bunului simt.

LA MULTI ANI!!!

P.S.: Imi plac pudelii!!! (nici nu-ti poti inchipui cat m-a durut sa scriu asta:))) )

Am plecat.

Mă voi întoarce.

Dormit la cuşetă strâmt, îngust, frustrant…nu mai fac.

Plimbat prin capitală pe jos, cu atobuzul, cu maşina şi cu metroul – nou, plăcut…mai fac de cum am ocazia.

Cunoscut oameni – simpatici, inteligenţi, amuzanţi, interesanţi…subiectul necesită aprofundări ulterioare.

Încercare de a imortaliza Casa Poporului într-o singură poză reuşit…rezultat dezastruos.

Stat 7 ore în picioare, în aşteptare, în uimire şi mai apoi în extaz greu, obositor…a meritat fiecare minut.

Ascultat, ridicat pe vârfuri, privit, cântat, aplaudat – fără cuvinte.

Dormit la hostel – nu-mi aduc aminte nimic…am mai trecut prin asta.

Traversat parcul Herăstrău în grabă, printre copaci, flori şi rolleri (15 min???) – înţelegere profundă a conceptului “fără număr”…băgaţi trenuleţe!!!

Alergat pe stradă, sub stradă, prin gară, după taxi, după metrou, după tren – $%#%$%*#…am condiţie!!!

Dormit, mâncat, discutat, ascultat muzică în Intercity – aşa da!!!…cu următoarea ocazie.

Mai pe larg, data viitoare. „Hai pa!” 🙂

Š

Răspunsul la “de ce?”fiind “pentru că pot”, voi trece direct la “ce?”…adică la “ce este ăsta?” Deocamdată nu este mare lucru, dar va fi – în caz că nu mă plictisesc prea repede – un blog pe subiecte personale.

Nu mă încântă nici politica, nici știrile mondene, așa că sunt mari șanse ca ceea ce citiți să facă referire la…mine: ce-mi place, ce-mi place mult, ce-mi place și mai mult, ce nu-mi prea place, ce nu-mi place deloc, ş.a.m.d.