Am crescut în sunet de rock’n’roll şi blues. Asta asculta mama atunci când mă lua în braţe şi dansa cu mine prin cameră. Şi cu asta am înnebunit-o pe soră-mea mai târziu 🙂

La vârsta de 3 ani, fiind târâtă (la propriu) la balet, am făcut cunoştinţă cu muzica clasică. Lacrimi, sughiţuri şi sunet de pian. Astea m-au urmărit mult timp după 🙂

Mai târziu, la grădiniţă, am descoperit Cântecul Răţuştelor şi Lambada. Cu cea din urmă era nebunie. Ceream să mi se pună acasă la casetofonul lu’ taică-meu, îmi luam pe mine fustiţa verde „scurtă şi în valuri” şi dansam până ai mei se săturau să tot deruleze caseta.

Într-a cincea am primit un walkman Sony, aşa că m-am apucat să ascult casetele alor mei. Fratele mamei, care locuia în Germania, avea un mini studio de înregistrat, aşa că ai mei aveau o colecţie impresionantă de casete. Oldies, dar rar câte ceva comercial. Tot cam pe atunci am început să merg la operă. Făcusem o pasiune pentru Verdi . Pasiunea persistă 🙂

Apoi am descoperit MTV-ul. Îmi plăcea cam tot, de la The Fugees, până la Spice Girls. Într-a şasea, am avut o perioadă sumbră, în care ascultam Macarena şi Coco Jambo în neştire. Nu am fost însă niciodată fană Backstreet Boys. Da, ciudat… Am ascultat tot felul de tâmpenii timp de un an, doi. Nu m-a ţinut mai mult. Mai târziu am început să fac şi eu selecţii. Îmi plăceau Pulp, Blur şi Suede…deci Indie Pop.

Într-a opta îmi plăcea la nebunie Savage Garden. Eram fană pentru prima dată. Aveam postere şi tot felul de tăieturi din reviste, ştiam toate versurile pe de rost şi aşteptam toată ziua să dea pe VH1 videoclipul de la I Want You şi pe MTV cel de la Truly, Madly, Deeply.

La începutul liceului i-am descoperit pe cei de la Garbage. Încă îmi plac mult.
Am început să ascult rock, printre preferaţi fiind Aerosmith, Poison, Def Leppard şi Guns’n’Roses.

Au urmat Red Hot Chili Peppers, Limp Bizkit, Linkin Park, Kid Rock, Green Day, Lenny Kravitz, The Offspring, Omul cu Şobolani, Vama Veche, Viţa de Vie şi Coma, No Doubt, The Cranberries, Texas şi alţii de care nu-mi mai aduc aminte. Pe unii încă îi mai ascult.

În facultate i-am descoperit pe Bruce Springsteen, Goran Bregovic şi Tracy Chapman şi am continuat să ascult rock-ul din liceu. Ciudat, dar altceva nu-mi amintesc, deşi nu se poate să nu mai fi făcut alte descoperiri demne de menţionat.

De ceva timp ascult mai mult rock alternativ (în special post-punk revival), jazz, funk, r’n’b şi Strauss 🙂
Ascult Arctic Monkeys, The Last Shadow Puppets, The Rascals, Coldplay, The Kooks, The Killers, Kaiser Chiefs, The Dandy Warhols, Nada Surf, Kings of Leon (merci Ovi), INXS, Amy Winehouse, Amy Macdonald, Elliott Smith, Indochine, Tryo, Dionysos, Nicolas Jules, Bénabar, Manic Street Preachers, The Raconteurs, The Raveonnetes, The Zutons si mulţi alţii. Dacă au un „the” în faţă, sunt mari şanse să-mi placă 🙂
Ascult jazz în genul ăsta, brass în genul ăsta şi funk în genul ăsta sau ăsta 🙂

Richie, îmi cer scuze că a durat atâta timp până să fac leapşa asta, dar cred că-ți dai seama de ce 🙂

Licurici, dreamer, gemenelor, Alice…voi cum ați evoluat din punct de vedere muzical? 🙂

Anunțuri