…de emoţie, bineînţeles. El era relaxat, că doar era idolul şcolii, mai trecuse prin asta de ’şpe ori.

Eu aveam aveam în ochi inima lui (în dublu exemplar), el vedea stele verzi.

El era cu un cap mai mare decât mine, eu cu două capete mai mică decât el.

Eu îi povesteam câte-n lună şi în stele, el îmi zicea verzi şi uscate.

El avea dublul vârstei mele, eu aveam vârsta lui plus vârsta căţelului scăzută din vârsta soră-mii, totul împărţit la 4.

Eu zâmbeam tâmp, el rânjea cu subînţeles.

El avea mâinile reci, eu nu mi le puteam opri pe ale mele din tremurat.

După nişte momente penibile cauzate de lipsa mea de experienţă si de lipsa aptitudinilor lui de îndrumător, a fost mirific, mirobolant, superb, grandios, splendid, minunat, epic. A fost…fără număr şi a durat 3 zile şi 3 nopţi.

După care eu am tăcut mâlc, el a povestit la toată şcoala.

P.S.: Barbie, îţi mulţumesc pentru şansa de a relata minunata experienţă a primului sărut 😀
P.S. suplimentar: Eu sunt o discretă, asa că leapşa asta nu merge mai departe 🙂
Bonus: Cine determină vârsta caţelului, are un os.

Notă de subsol: Am momente cand debordez de sinceritate… Acesta nu este unul dintre ele.

Anunțuri