Nu, nu am fost tristă (nu mai mult de 5 minute, din când în când).

Nu am avut probleme, nu am prea lucrat la disertaţie, nu am fost plecată mai mult de o zi, nu am fost bolnavă timp îndelungat, nu m-am implicat în niciun proiect, nu avut nicio obligaţie ieşită din comun…toate astea m-ar fi impulsionat să scriu.

Dar nu, toată luna asta am zâmbit cu gura până la urechi, am râs zgomotos, am văzut, auzit şi simţit, am primit mai mult decât am dat, am pierdut nopţi şi am dormit în picioare, m-am jucat.

E mai şi mie încă-mi plac piesele lui Vişniec, filmele pe ecran mare, muzica de vineri seara din Bunker, oamenii destepţi, oamenii deschişi, oamenii amuzanţi, Jocul, ciocolata cadou, jazz-ul din camera mea pe timp de noapte, mesajele neaşteptate, invitaţiile şi amânările, zâmbetele sincere, serile pline, discuţiile până-n zori, somnul de după-masă, prietenii de departe şi cei de aproape, hărţile si planurile de călătorie, întorsăturile de situaţie, copiii teribili, hermeneutica, Lust a celor de la The Raveonettes, bruneta aceea fascinantă pe fundalul din Van Graph, concluziile greşite, privirile cu subînţeles, începuturile.

Şi mă aşteaptă o lună şi mai plină…